fbpx

Pandemia fricii și răspunsul nostru

Tot ce e scris mai jos s-a derulat între 10 dimineața și 12 noaptea, în a treia zi de război în Ucraina, 26 februarie 2021.

Începutul

O parte din echipa Curaj Înainte a organizat astăzi un depozit de alimente non-perisabile, haine, jucării și alte bunuri pentru refugiați. Logistica nu a fost ușoară. Ne vom îngriji să ajungă acolo unde este nevoie de ele, la refugiații de la granițe sau celor care și-au găsit deja adăposturi la București sau în țară. Le mulțumim donatorilor!

O altă parte a echipei a fost mai curioasă – adica doi nebuni s-au urcat într-un Fiat 500 roșu, l-au umplut cu pâine, scutece și alte produse de igienă și s-au pus la drum spre vama Isaccea.

Am ajuns și le-am donat unui centru pregătit pentru refugiații care doresc să rămână temporar în Isaccea, iar apoi am mers la vamă – să vedem că mai erau câteva sute de alții ca noi. Sunt zeci de tone de ajutoare la Isaccea, cel puțin. Speram să aducem în București măcar 2 refugiați (da, e loc în Fiat 500 și de cinci oameni – testat!). Mica șosea spre vamă era plină de mașini, autocare și oameni așteptând ucrainenii să iasă din zona de graniță. Lista de așteptare a celor care voiau să transporte refugiați era lungă. „Poate mâine”, a spus râzând un cetățean care centraliza cererile. Atmosfera este pozitivă și românii sunt extrem de primitori, țin mesaje scrise în ucraineană, iar unele mașini au lipite foi A4 cu #uniti pentru Ucraina. Ți se face pielea de găină văzând aceste lucruri, iar apoi privești refugiații și plângi. Cele două lumi se unesc, încet, iar asta e un motiv extraordinar de speranță.

Încă debusolați, ne-am plimbat printre voluntari și cei care veniseră să ajute, fără să facă parte din vreo asociație. Într-un final, ne-am găsit cu Micky, colega noastră din Constanța și cea care ne coordonează proiectul zDemocracy. Ea e acolo de la începutul războiului. Ne-am organizat și am dus o parte din produsele necesare în cortul pentru refugiați din vamă.

Ca să înțelegeți, bacurile vin pline de refugiați. Cei cu pașapoarte biometrice trec relativ repede prin vama noastră și marea majoritate au deocamdată planuri clare, deja aranjate să tranziteze țara. Cei cu pașapoarte „fără cip” au de așteptat ceva mai mult. Cei care cer statutul de refugiat și mai mult. Vama este plină de personal, inclusiv ISU (cei care coordonează ajutoarele și întrețin structuri pentru aceste două categorii din urmă). Voluntarii – adică persoane fizice, aparținând sau nu unor ONG-uri – se coordonează cu primăria Isaccea și ajută la diferite nevoi de moment, inclusiv ca traducători. La Isaccea e un singur traducător oficial (al vămii). Ceilalți vin pe banii lor din Contanța și Tulcea, niște copii care vor să ajute.

Am ajutat și noi cât am putut, pentru că e șocant când vezi acei oameni, prinși între granițe și cu privirea goală. Am mutat mese, am adus pături și mâncare, am încercat să vorbim cu cei de acolo. Cosmin, vicele asociației, a ieșit înapoi la românii care așteptau în afara vămii (cei din pozele de mai sus) și a urlat după tacâmuri. În 3 minute avea 10 seturi.

Nu vă vom arăta ce am văzut în acel cort. Condițiile sunt umane și decente, dar emoțional te cocoșează. Sperăm să vă convingem cu cuvintele noastre că se poate mult mai bine, iar autoritățile sunt clar în urmă. Nicio problemă! Așa cum ajutăm niște oameni cu speranță și bunuri, trebuie să ne ajutăm și pe noi înșine, inclusiv pe autorități – nu să stăm pe margine și să arătăm cu degetul. De asemenea, nu suntem de acord și condamnăm cu fermitate acțiunea unor televiziuni românești de a filma dramele din vămi, copii suferind și nedreptatea unor oameni dezrădăcinați. Aia nu e presă! Vorbim aici despre un eveniment în vama Isaccea.

Am luat legătura cu autoritățile centrale cât de sus am putut ca să se mobilizeze nu doar pentru acest punct de frontieră. Cortul (în curând corturile) pentru refugiați din Isaccea sunt pline de copii și mame. Sunt oameni singuri, speriați, nu știm dacă vă puteți imagina drama ruperii de casă, luat o desagă la subsuoara, copilul care plânge de mână și trecut granița într-o țară aproape fără nicio legătură culturală cu tine. Limba – ioc, idei – ioc, speranță – puțină! Soțul luptă pe undeva.

Acum părțile mai puțin bune pentru noi – autoritățile nu vor mai face față cu influxul de refugiați, începând chiar din seara aceasta – cel puțin la Isaccea. Situația este critică. Un bac la două ore plin de oameni înseamnă alte ore în șir de așteptat, în frigul de 0-5 grade Celsius.

Unu: trebuie să existe o coordonare constantă între autoritățile locale, cele vamale și voluntari. Nu poți ține zeci de oameni, ajutor și produse în frig, cât timp lași, unul câte unul, ucrainenii să intre în țară. Aceste lucruri se vor rezolva în timp, pentru că acest război va continua, dar se lovesc între ele niște lumi – ONG-iști și vameși, ISU și autorități locale. Toate trebuie să stea la aceeași masă și să muncească împreună, măcar zece minute pe zi. Am transmis asta mai departe unde am putut.

Doi: refugiații trebuie să aibă condiții decente, în așteptarea plasamentului lor, a actelor, hârtiilor etc. Sunt mame însărcinate, copii mici, sugari… Aici credem că proceduri mult mai clare trebuie implementate. Tocmai am trecut printr-o pandemie (vă mai aduceți aminte de Covid-19? Nu s-a terminat, iar ucrainenii sunt și mai puțini vaccinați). Armata sau ISU trebuie să se organizeze în zonele de vamă și să ofere fluxuri separate și rapide pentru refugiați și pentru cei fără pașapoarte biometrice. Le trebuie tuturor mâncare caldă și atenție medicală (nu mai zicem psihologică). Nu mai zicem de nevoia de traducători – ca de aer! NU este greu să le dai, chiar de pe bac tuturor niște foi A4 cu informații și fluxuri și ce documente să aibă pregătite.

Trei: Sunt probabil sute sau mii de tone de ajutoare în apropierea tuturor trecerilor de graniță. Românii au fost incredibili. Sunt la graniță oameni bine intenționați, transportatori și oferte de cazare. NU este greu să îi introduci într-un flux procedural corect, care preia încet-încet din ajutoare și eficientizează și transportul și cazarea. Colcăie Facebook de oferte de ajutor. Nu este doar datoria statului aici, trebuie să existe și voință din partea asociațiilor și voluntarilor.

În loc de concluzie

Am urmărit cu toții imaginile din Ucraina – la televizor și de pe rețele. Credem că o combinație între curajul incredibil al ucrainenilor și faptul că există o diferențiere atât de clară între bine și rău a făcut marea majoritate a românilor să reacționeze așa cum au reacționat. Mai adăugăm, poate, faptul că de data aceasta nu se mai dă luptă cu un inamic invizibil. Dar este tot o pandemie – o pandemie a urii, a agresiunii și a fricii.

În fața ei, fără legături culturale importante și chiar cu anumite dispute istorice, mii de români și sute de voluntari așteaptă la vămile dinspre Ucraina, oferă transport, cazare, pregătesc corturi pentru refugiați și au strâns o cantitate incredibilă de alimente și ajutoare. Este un moment istoric pentru relațiile dintre țările noastre, o diplomație publică onestă și izvorâtă din empatie.

Este o oportunitate și pentru societatea civilă să strângă relațiile cu statul – și spunem asta pentru că suntem un alt fel de asociație

În ultimele trei zile, asociația Curaj Înainte a asigurat un depozit pentru donații de haine, alimente neperisabile, jucării și alte resurse pentru refugiați. Acestea își vor găsi drumul spre orașele de graniță și, probabil, spre locațiile unde știm că rezidă refugiați în România. Am strâns bani (chiar donații semnificative) și dorim să-i folosim într-un mod inteligent, ajutând nu numai refugiații, dar și eforturile altora pentru suportul lor – spre exemplu, am trimis niște fonduri pentru transportul voluntarilor traducători de la granițe (autoritățile au extrem de puține resurse în acest sens și au nevoie de voluntari ca de aer). Vom găsi și alte direcții la fel de importante, dezvoltând un soi de „intelligence” caritabil canat strict pe refugiați.

Mulțumiri

Lui Cosmin Dragomir, vicele asociației, fără de care nu aveam micul nostru depozit în care să organizăm totul, precum și pentru munca sa în strângerea de fonduri.

Cristinei Stîngu, care a centralizat donațiile voastre în depozit și care se va ocupa și de trimiterea lor acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (precum și pentru incredibila energie în munca pe acest proiect și faptul că ne-a tot îndemnat să ne implicăm).

Lui Micky, „mama” noastră pe proiectul zDemocracy, pe care am întâlnit-o aproape accidental în Isaccea și care a rămas acolo, după ce noi n-am mai avut putere și ne-am întors la București. Femeia aceea are mai multă energie decât noi toți la un loc.

Le mulțumim și celor din Asociația Bar Lovers, care ne-au ajutat cu donații semnificative, precum și tuturor celor care ne-au urmat îndemnul – din țară și din străinătate.

Dorim, în mod special, să le mulțumim oficialităților din Isaccea, care au avut încredere în noi și ne-au permis accesul în vamă, dar și celor cu care am reușit să luăm legătura pentru a transmite la decidenți principalele probleme cu care se confruntau oamenii de acolo (mulțumim IN și IP!).

Ne vom întoarce în Isaccea și vom merge oriunde e nevoie de noi.

Curaj Înainte

PS: A, da… Slavă Ucrainei! Trăiască România!

ro_RORomână