În 2018, am dezvoltat site-uri și aplicații de mobil care informau tinerii cu privire la drepturile și responsabilitățile fiecăruia, în privința petițiilor adresate autorităților, legislația în vigoare la proteste și accesul la informații corecte. Am făcut sondaje politice care să informeze mai bine cu privire la opțiunile politice ale unui electorat atomizat.
Cu proiectul Telegraful Electoral, dezvoltat în 2019, am stârnit mințile tinerilor care urmau să voteze pentru prima dată. Proiectul a fost realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, un program dezvoltat de FDSC, în parteneriat cu Romanian-American Foundation, sprijinit de Enel România și Ursus Breweries. Am continuat cu evenimente Iago, dedicate tinerilor sub 18 ani, pentru a înțelege mai bine nevoile unui viitor electorat, aparent fără direcție și extrem de susceptibil fenomenului fake news. Am experimentat inclusiv cu evenimente legate de istorie și tradiții românești pentru a înțelege mai bine cui și în ce fel trebuie să ne adresăm, într-un posibil viitor iliberal.
Pandemia din 2020 a însemnat o perioadă de profunde schimbări societale și o nouă direcție, accelerată de comunicare. Am înghețat orice donații personale directe și ne-am concentrat pe informarea corectă, atât prin rețelele sociale, cu un efort puternic pro-vaccinare, cât și prin proiecte de informare corectă, din surse oficiale. Am integrat comunicatele oficiale în proiectul Acum Știu, de pe rețeaua Telegram și am continuat activismul sanitar pe Facebook.
Curaj Înainte colaborează și în 2021 cu alte asociații, fundații, dar și organizații de stat, în susținerea principiilor democratice și europene, pentru românii din țară și din străinătate.
În 2022, organizăm cursuri online și offline pentru tineri prin Practica Politică și derulăm proiectul zDemocracy.