În sfârșit avem un IBAN, un CIF, o personalitate juridică și ne putem apuca de treabă. În calitate de președinte al asociației, vă mulțumesc pentru susținere, like-uri și pentru gândurile bune transmise de la 1 decembrie anul trecut și până acum! Acum avem cea mai mare nevoie de susținerea voastră, mai mult decât oricând! Dar întâi vreau să subliniez ce facem:

  • zilnic, selectăm cele mai importante știri ale zilei și le transmitem prin Facebook și pe telefoanele cu Android la mii de oameni;
  • săptămânal, Paul, Codru și cu mine ne vedem în diferite cafenele și înregistrăm Ipoteze, seria de podcasturi despre subiecte de interes și implicare civică;
  • plănuim, alături de Cosmin, modalități de a ajunge la câți mai mulți români din diasporă și de a susține valorile democratice și europene pe baza cărora România a renăscut;
  • pregătim aplicații noi pentru românii din diaspora, dar și un proiect major, de memorie a emigrării românești;
  • monitorizăm presa, partidele și actorii politici pentru a identifica eventuale abuzuri și încălcări ale legii;
    • urmează să dăm drumul unui proiect de monitorizare a parlamentarilor din diasporă;
  • ne punem în ordine cu GDPR-ul, accesul la date personale și alte asemenea chestii care să asigure că donațiile voastre, dar și datele personale, sunt sigure și procesul nostru de strângere de fonduri este transparent;
  • bem, mâncăm și, din când în când, mai și încercăm să trăim.

Toate aceste lucruri înseamnă timp, înseamnă bani; băutura, mai ales. Dar serios vorbind, timpul nostru înseamnă bani, iar asociația aceasta a mâncat deja câteva mii de euro, iar costurile fixe de întreținere (site, găzduire, domeniu, plugin-uri, Feedly, Zapier etc.) sunt pe undeva la 2-300 de euro pe lună. Nu funcționăm doar pentru diaspora românească, lucrăm pentru toți românii, din țară și din străinătate. Suntem primul ONG care are ca scop apropierea românilor din toate colțurile lumii prin tehnologie, care înțelege că globalizarea aduce, de la sine, un nou mod de gândire și de activism civic.

Am vrut inițial să fac un videoclip cu mine spunând aceleași lucruri, dar a ieșit clipul de mai jos. La modul cel mai serios, dacă vă plac proiectele noastre, donați-ne curaj. Acceptăm Paypal, carduri de credit, 2% sau transfer bancar.

Asociația Curaj Înainte este o organizație apolitică și non-profit cu misiunea de a apropia românii de pretutindeni, sub principii democratice și europene. Asta înseamnă crearea unor referințe comune, prin intermediul tehnologiei și prin proiecte care să aducă diaspora românească mai aproape de casă.

Și tocmai am prins viață.

Posted by Curaj Înainte

Asociația Curaj Înainte are ca proiect principal promovarea principiilor democratice pentru românii din țară și din străinătate.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *